You are currently viewing Comanda de mâncare vs. gătitul acasă

Comanda de mâncare vs. gătitul acasă

Cădem de foarte multe ori în capcana de a ne comanda de mâncare, mai ales în momentele în care ne este lene să gătim ceva acasă sau nu avem timp. Însă de cele mai multe ori comenzile de mâncare nu sunt cele mai echilibrate alegeri pe care le putem face pentru organismul nostru.

Pe lângă cele câteva platforme de livrare de mâncare sănătoasă de unde poți primi mesele pe o zi întreagă calculate nutrițional, celelalte sunt platforme pentru comfort food, pe care recunoaștem și noi că le folosim atunci când nu reușim să ne pregătim ceva acasă.

Gătitul acasă sau comanda de mâncare

43% dintre români declară că gătesc zilnic sau aproape zilnic și 14% susțin că își comandă mâncare cu livrare la domiciliu de 2-3 ori pe săptămână, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research. Însă un procentaj foarte bun îl au părinții care gătesc acasă pentru copiii lor, respectiv 46%, iar 23% gătesc de 2-3 ori pe săptămână pentru ei. Este știut faptul că atât în Europa, cât și în România a crecut obezitatea, mai ales după această pandemie. Iar la copii a crescut cel mai mult, ajungând ca unul din 3 copii să fie obezi, conform OMS.

Tocmai de aceea, este de preferat ca cei mici să mănânce acasă. Însă și acasă trebuie avută grijă la ingredientele pe care le punem în mâncare, respectiv la cantitățile lor. Este destul de greu să ne dezvățăm acum de anumite obiceiuri alimentare, dar putem să le îmbunătățim măcare prin a înjumătăți ingredientele care pot aduce probleme de sănătate.

Însă totuși, este un procent de 15% dintre părinți care comandă de mâncare de 2-3 ori pe săptămână, respectiv în intervalul în care nu gătesc. Bineînțeles, ce își poate dori un copil atunci când trebuie să comande? Pizza (54%), cartofii prăjiți (27%) și burgerii (23%). Este greu să dezveți un copil de aceste tipuri de mâncare, poți însă să te asiguri că 90% dintre mesele dintr-o săptămână sunt echilibrate nutrițional, iar un astfel de tip de mâncare ar putea fi doar un răsfăț o dată la ceva timp. Bineînțeles, acest lucru se aplică și la adulți.

Dar dacă totuși vrei să îți comanzi de mâncare, poți încerca să faci alegeri echilibrate și să vezi care dintre tipurile de mâncare include toți nutrienții de care ai nevoie și care are caloriile de care ai tu nevoie. Este mult mai ușor să vezi acest lucru acum, având în vedere că cele mai multe restaurante au trecute pe site-urile lor deja informațiile nutriționale ale preparatelor.

Dacă nu mai știi ce să gătești acasă, poți să te inspiri și de la noi, deoarece punem săptămânal rețete noi și foarte gustoase.

Tu în ce categorie te afli?

Leave a Reply