Șase sfaturi pentru un consum responsabil de alimente în perioada de vară

alimente

Tu știai că anual se aruncă aproximativ  2,55 tone de mâncare, din care un sfert este mâncare gătită, fiecare român fiind responsabil, în medie, de 129 kg de alimente care ajung la gunoi? Nu glumim, acestea sunt informații oficiale comunicate de Ministerul Agriculturii.

De câte ori ai auzit persoane care zic că ele nu știu să gătească puțin? Cel puțin părinții noștri așa vor spune. Ia gândește-te și la mesle de Paște și de CRăciun. Câtă mâncare se face și cât de multă este aruncată? Nu mai sunt nici vremurile acelea în care făceam o oală de ciorbă care să ne ajungă 5 zile, pentru că acum avem atât de multe opțiuni pe piață, încât ne plictisim foarte repede de ce anume avem în frigider.

Brandul Maestro a realizat un studiu, împreună cu Unlock Research, care a relevat că gustul mâncărurilor gătite este perceput de români mai aproape de autentic pentru preparatele realizate în oale și cratițe de dimensiuni considerabile, care astfel ar păstra gustul rețetelor consacrate, cum este de exemplu fasolea cu cârnați. Același studiu arată că românii, pe lângă alocarea unui timp îndelungat de fierbere sau coacere, gătesc cantități mari de mâncare, pe care ulterior nu reușesc să o consume și ale cărei proprietăți se deteriorează în câteva zile.

Cu ocazia zilei de 1 Mai, care a dat startul sezonului estival, Maestro propune șase acțiuni pentru un consum responsabil de alimente în timpul verii:

Luați în considerare să gătiți pentru maximum 2 zile de consum, suficient cât familia să se bucure de mese proaspete și de calitate, și, dacă mergeți la restaurant, luați la pachet mâncarea rămasă

Atunci când sunteți acasă este recomandat să vă puneți în farfurie atât cât puteți mânca. De asemenea, odată cu venirea zilelor călduroase, gândiți-vă să gătiți o cantitate de mâncare pentru maxim 2 zile de consum. La fel și atunci când mergeți în vacanță, mai ales în regim all inclusive, de la bufetul generos alegeți să vă serviți cu porții mici, atât cât puteți mânca. Dacă luați masa în oraș și porția este prea mare, vă sugerăm să  cereți ce v-a rămas la pachet pentru a evita aruncarea acesteia. De asemenea, dacă ați gătit prea mult la cină, ce a rămas puteți lua să consumați în pauza de masă de a doua zi.

Depozitați și consumați corespunzător alimentele

Este necesar ca fiecare produs cumpărat să fie depozitat corect pentru a fi consumat igienic, în special în perioada verii. De asemenea, se recomandă așezarea alimentelor în funcție de cât de repede trebuie consumate, în față fiind cele care trebuie mâncate într-un timp mai scurt, pentru a evita aruncarea lor.

Planificați atent lista de cumpărături

Înainte de a merge la magazin este indicat să faceți un inventar al produselor pe care le aveți deja în casă și să vă asigurați că nu cumpărați mai mult decât este necesar. Totodată, o listă de cumpărături înseamnă mai multă organizare și siguranța că veți controla mai bine cantitatea și calitatea produselor achiziționate.

Fiți creativi în utilizarea alimentelor din casă

Diverse produse alimentare care se apropie de termenul de expirare sau fructele și legumele care par puțin inestetice pot prinde viață prin diverse rețete. Fie că vă lăsați purtați de inspirația de moment sau căutați pe internet ce ați putea face cu ele, cu siguranță locul lor este pe masă, preparate, nu la gunoi.

Educații și pe cei din jur

Este important să fim mereu informați cu privire la fenomenul risipei alimentare și acțiunile pe care le putem face pentru a îl diminua. În același timp suntem responsabili să îi educăm și pe cei din jur, chiar de la o vârstă fragedă și să fim un exemplu de urmat.

Donați produse alimentare care vă prisosesc, dar care și-au păstrat proprietățile organoleptice și se încadrează în limita termenului de valabilitate.

Iar dacă vrei să alegi și un stil de viață sănătos, dar nu știi de unde să începi, poți apela la noi. Alege unul dintre planurile alimentare de pe site și hai să discutăm mai multe.

Related Posts

Leave a comment